Papa Ioan Paul II accepta evolutia (*
Conform unui articol publicat de Washington Post, Vineri, 25 octombrie 1996, pagina A1 - A14, adunarea anuală a Academiei Pontificale de Stiinte s-a întrunit miercuri, 23 octombrie 1996, la Vatican, spre a pune la curent curia papală cu ultimele descoperiri ale stiintei. Această adunare anuală a Academiei întruneste cei mai mari savanti ai lumii, catolici si necatolici, multi dintre ei laureati ai Premiului Nobel. Tema principală a acestei întruniri a fost originea si evolutia vietii. Cu această ocazie, Papa a transmis un mesaj către membrii întruniti ai Academiei în care afirmă că ultimele cercetări stiintifice dovedesc că problema evolutiei este "mai mult decît o simplă teorie".
Mesajul prin care papa infimă Biblia reprezintă un pas enorm fată de o altă enciclică papală de acum 50 de ani, care afirma că teoria evolutiei este demnă de a fi discutată, dar ea rămîne încă o problemă deschisă. Această grabă a Papei Ioan - Paul al II-lea de a infirma Biblia si învătătura Sfintilor Părinti ridică o serie de întrebări si zguduie profund lumea crestină, catolică si necatolică, punînd sub semnul întrebării crestinismului real al lui Ioan Paul al II-lea. Este adevărat că spre a salva ideea de creatie si pentru a adormi constiinta membrilor Bisericii romano-catolice, profund subminată de materialism si modernism, de scepticism si liberă cugetare, Papa afirmă, în declaratia sa către oamenii de stiintă, că "sufletul uman este creat în chip divin, anume pentru fiecare persoană, si nu este supus unui proces evolutionist. Orice altă învătătură este incompatibilă cu adevărul despre om". Stim că o scrisoare papală nu este integral opera lui; stim că are tot felul de consilieri si că el dă numai autoritatea pontificală unui asemenea mesaj. Afirmatia Papei dovedeste, cel putin, o nepăsare totală privind consecintele acestei afirmatii. Lepădînd orice legătură cu Biblia si cu învătătura cristică, el restrînge rolul lui Dumnezeu în creatie numai la crearea sufletului. Oare ce a făcut Dumnezeu, vreme de milioane de ani, pînă ce materia moartă a evoluat spre prima celulă vie si de aici la om? Si cînd S-a hotărît Dumnezeu să iasă din amortire si să fabrice "în chip divin si pentru fiecare persoană în parte" un suflet? Cînd a apărut omul de Neanderthal sau Pitecantropus erectus? Cînd a apărut primul filosof sau primul politician? Ori poate primul teolog iudeu sau catolic? Acest "somn divin" în timp ce materia se autocrea si evolua, ni se pare una dintre cele mai eretice teorii, chiar dacă neexprimate ca atare, pe care un papă a avut-o vreodată. Ea ne dovedeste, pe de o parte, că Papa are sfătuitori incompetenti, care nu sunt în stare să gîndească la consecintele neclaritătilor pe care le lasă în mesajele papale, sau, pe de altă parte, reaua lor credintă, ca si, eventual, o anumită incapacitate a Papei de a gîndi corect, logic si teologic.
Probabil că, din punct de vedere organizatoric, de mult nu a mai existat un papă atît de destoinic si artizan al unui imperiu eclesiastic ca papa Ioan-Paul al II-lea. Papă intinerant, în ciuda slăbiciunii, el călătoreste mult, încearcă să stimuleze atasamentul catolicilor fată de Biserică si conceptul de sfintenie papală în inima credinciosilor. Simtind necesitatea unitătii catolice, Papa Ioan Paul al II-lea a încercat să înghită toate bisericile greco-catolice, fără menajamente, trimitînd la greco-catolici cît mai multi preoti de rit romanic. Numai cînd s-a izbit de opozitia dîrză a unitătilor, care nu întelegeau ca, după ce umpluseră închisorile comuniste cu martiri, în scopul supravietuirii unei Biserici martire, să se vadă acum înghititi fără să poată protesta, de către Vatican, pierzîndu-si fiinta proprie. În fata acestei opozitii, Papa a rechemat pe toti acesti preoti si i-a "reciclat", dîndu-le dreptul de a sluji în ambele rituri: romanic si oriental. Dar a căutat să introducă în bisericile catolice de rit oriental, cu multă perseverentă, preotia de celibat.
Pînă aici nimic de condamnat, decît un anumit imperialism teologic, dintotdeauna trăsătură esentială pentru catolicism. Suspiciunile noastre încep, pe dovezi foarte precise, din momentul în care Papa actionează dur si apoi cedează, sau se arată de la început subordonat grupurilor necrestine.
Să le luăm la rînd pe cele mai importante: prima este dorinta Papei. exprimată si realizată concret în înfiintarea unei mănăstiri de maici la Auschwitz, de a se ruga pentru toti cei morti acolo. Se stie opozitia dîrză făcută de evrei care, la ora aceea, afirmau că în acest lagăr muriseră patru milioane de conationali ai lor, cifră pe care, fără vreo interventie externă - cine ar fi avut curajul să numească această cifră "mincinoasă", în afară de ei însisi? - a fost schimbată la un milion si patru sute de mii. A fost o polemică în care Papa afirma că acolo au murit polonezi si tigani si alte natiuni care au dreptul la o rugăciune. De la început polemica a fost falsă pentru că o biserică reală nu se roagă numai pentru alte neamuri, ci si pentru evrei. Cert este că Papa a cedat în fata presiunii evreiesti si mănăstirea, atît de necesară pe un pămînt blestemat precum cel de la Auschwitz, a fost desfiintată. Prima slăbiciune a Papei. Biruinta evreilor împotriva poruncilor divine ale crestinismului a crescut si mai mult puterea internatională a evreimii, dînd autoritate poporului evreu de a confisca doliul international, negînd valoarea suferintei crestinilor, sporind si mai mult teama lumii crestine de a-si mai afirma valoarea principiilor sale.
Acum un an, am urmărit la televizor un serviciu religios închinat familiei. Era pe linia întăririi acestei unităti mistice care este familia, pentru că Dumnezeu a creat "dintru început" pe bărbat si pe femeie, pentru a umple pămîntul si a-l stăpîni, ceea ce Papa neagă direct în mesajul său din octombrie. După părerea Papei, trupul omului este consecinta evolutiei oarbe a materiei, iar sufletul a început a fi creat de Dumnezeu, cîndva, la un timp nedefinit.
Toată atmosfera acestei adunări de rugăciune pentru familie era cu adevărat sacră. Aparitia Papei a sporit atmosfera mistică. Dacă atunci Papa ar fi spus: "Iubitilor. să îngenunchem în umilintă si să cerem lui Dumnezeu pace în Bosnia, pace în Orient, biruinta adevărului crestin în această lume atacată de diavol din toate părtile", sunt convins că s-ar fi petrecut o minune. Acolo erau oameni care ardeau pentru Hristos, chiar dacă Papa părea o flacără stinsă. În loc de un astfel de îndemn, în momentele cele mai tainice ale rugăciunii, se auzea cîte un strigăt: "Viva Papa!" si multimea uitînd de Dumnezeu, ovationa loctiitorul Sfîntului Petru, în timp ce Papa, cu gesturile oamenilor politici din Est si Vest, flutura din mîini drept multumire. Mi-au revenit atunci în minte, cu amărăciune, "vizitele de lucru" ale conducătorilor comunisti sau vizitele lor la locul dezastrelor naturale, unde cel mai important lucru nu era nenorocirea oamenilor, ci preaslăvirea tiranilor.
Înconjurat din ce în ce mai mult de rabini si de oameni de stiintă atei, de masoni si alte personaje nefaste, Papa alunecă spre agnosticism si materialism, negînd Biblia fără nici un menajament, reducînd rolul lui Dumnezeu aproape la nimic, în timp ce rolul Papei creste infinit, spre distrugerea credintei.
Cu cîteva luni în urmă la Vatican, a avut loc un serviciu special pentru cei morti în holocaust. Rugăciunea papală s-a limitat aproape exclusiv la holocaustul german. Erau acolo prezenti reprezentantii evreimii, rabini, victime ale holocaustului. Acestia se vedeau. Nevăzute si ignorate de Papa si de cardinali, ca si de preotii care slujeau, erau milioanele, zecile de milioane de victime ale comunismului international, cei mai multi crestini ortodocsi, dar si necrestini, budisti si chiar musulmani, cărora Papa le nega dreptul la rugăciune si la pomenire. Era un Papă care provenea din lumea comunistă, din Polonia, si care la alegerea lui, trezise sperante si entuziasm în toti crestinii...
La alegerea Papei Ioan Paul al II-lea eram în închisoarea Aiud. Printre detinutii de drept comun care treceau pe sub fereastra celulei mele de izolare, am aflat că a fost ales un papă polonez. Citisem despre Cardinalul Wisinski care în jurnalul său, desi suferise atît, nu reusea să se dezbare defel de ideile socialiste. Alegerea Papei mi-a dat o nădejde si un curaj nou, pentru care îi sunt recunoscător si acum, cu toate deceptiile ulterioare pentru lumea crestină, care nu este numai cea catolică. Atunci am cerut administratiei închisorii dreptul de a scrie o scrisoare Papei. O concepusem în gînd, cît mai scurtă si mai concentrată, ca să încapă într-o carte postală. O dată la sase luni aveam dreptul să scriu o scrisoare acasă. M-am hotărît să renunt la scrisoarea pentru familie, spre a-i scrie Papei. Bineînteles, administratia închisorii m-a privit ca pe un nebun. Eu am insistat si am declarat greva foamei pînă la primirea dreptului de a scrie. După zece zile, colonelul Vasile Gheorghe, comandantul Securitătii, în a cărui grijă supremă eram, a venit si mi-a dat cartea postală. amenintîndu-mă că nu voi primi scrisoarea pentru familie. I-am răspuns că stiam acest lucru de la început si că am actionat în cunostintă de cauză. Eram sigur că scrisoarea nu va părăsi birourile Securitătii, dar vroiam să se stie că cineva din închisoare, un preot ortodox, a încercat cu orice risc, să trimită o scrisoare unui papă din tările comuniste, ca o confirmare a sperantelor noastre. Scrisoarea nu a plecat. După eliberarea mea, în timpul domiciliului obligatoriu, printr-o persoană de încredere, am expediat scrisoarea la "Europa Liberă", cu rugămintea de a o transmite Papei. "Europa Liberă" spre cinstea celor de acolo, a transmis scrisoarea papei si a dat-o si pe post. Scrisoarea a apărut în multe publicatii crestine si ziare din Vest. O redau mai jos, spre a dovedi cîte sperante mi-am pus în Papa Ioan Paul al II-lea, si nu numai eu, ci mai toată crestinătatea.
"Sanctitate, inimile noastre au fost inundate de un val de bucurie divină. Harul Duhului Sfînt s-a pogorît peste conclavul cardinalilor. Alegerea Sanctitătii voastre ca Papă, în această epocă crucială pe care o trăim, este o dovadă că Dumnezeu iubeste lumea: o dovadă în plus că Dumnezeu v-a ales pentru noi toti.
«Atunci am auzit glasul Domnului întrebînd: Pe cine să trimit? Cine va merge pentru mine? (Isaia 6,8)»
Este o cinste pentru poporul polon faptul că a dăruit lumii mugurul nădejdii noastre de astăzi. Sanctitate, nu uitati Biserica Orientală în suferintă! Fiind chemat de Dumnezeu la cea mai eminentă dintre sarcini, purtînd în inimă durerea poporului căruia îi apartineti, aduceti-vă aminte si de Bisericile surori din celelalte tări, căci noi toti căutăm pe Hristos si mîntuirea prin El.
Noi suntem proscrisi, asupriti si aruncati la marginea societătii, dar predicăm pe Hristos cu vreme si fără vreme, după cuvîntul Apostolului. Noi nu suntem «biserica oficială», nici nu primim vizitele «frătesti» ale delegatiilor ecumenice. Acesti «frati» nu se apleacă asupra rănilor noastre. Ei nu ascultă decît ponegririle puse în circulatie împotriva noastră. Dar noi stăruim în gîndul cel bun, păstrînd credinta în biruinta dragostei lui Hristos si a dreptătii divine si vedem în alegerea Sanctitătii Voastre zorii binecuvîntati ai acestei biruinte.
Vă scriu, Sanctitate, în romaneste, limba poporului meu, ale cărui suferinte se aseamănă celor îndurate de poporul polonez de-a lungul istoriei. E limba în care s-a plămădit cultura noastră natională si crestină, astăzi amenintată si stricată, limba în care am păcătuit si ne-am pocăit, limba în care, de veacuri, ne rugăm si slujim Liturghia crestină. Să răsune ea astăzi pe pămîntul Romei, pentru a aduce cu ea amărăciunea si lacrimile noastre.
Binecuvîntati, Sanctitate, pacea lumii, Bisericile surori si neamul romanesc.
Preot al Bisericii Romane Ortodoxe aflate în suferintă.
Gheorghe Calciu - Aiud"
De aceea simt o mare durere că acest Papă, în care ne-am pus atîtea nădejdi si care ne confirma nădejdile, acum se dovedeste contradictoriu în gîndirea lui teologică si chiar apostat fată de Sfînta Scriptură.
Mesajul Papei este scris în limba franceză si, referindu-se la enciclica Papei Pius al XII-lea din anul 1950 - Humani Generis - care afirma cu un oarecare dubiu că ipoteza evolutionistă este o foarte serioasă ipoteză, Papa Ioan-Paul al II-lea scrie:
"Astăzi, mi mult decît acum jumătate de secol, noile cunostinte ne determină să cunoastem în teoria evolutiei mai mult decît o ipoteză... Consecintele, nu rationale sau induse, ale rezultatelor muncii stiintifice, făcute separat de unii si de altii, constituie în ele însele un însemnat argument în favoarea acestei teorii."
Desigur, mesajul Papei a stîrnit comentarii contradictorii în presa internatională si în grupurile de credintă catolice si necatolice. David Beyers, Directorul executiv, al Comitetului de Stiintă si Valori Umane pentru Conferinta natională a Episcopilor Catolici, scrie la rîndul lui:
"Aici este un mare pas: Biserica a trecut de a zice că esti liber să accepti evolutia sau orice formă de creationism, la a zice că acum noi vom accepta evolutia care, oricum, este de facto. Cine mai pune la îndoială evolutionismul în Biserica romano-catolică? Eu cred că nimeni."
Iată dar cît de subminată este credinta catolicilor în Sfînta Scriptură, prin acceptarea infailibilitătii papale. Discutînd cu un catolic problema mesajului antibiblic al Papei, spre surprinderea mea, mi-a spus că el este de acord cu Papa si crede că este foarte posibil ca Dumnezeu să fi luat o pereche de maimute cărora să le fi suflat în fată, dîndu-le sufletul viu despre care papa afirma că ar fi singurul lucru pe care Dumnezeu l-a făcut si îl mai face încă, pînă cînd papalitatea îsi va schimba pozitia si în această problemă. Asadar, mergînd pe rationamentul papal, pentru cineva care trage toate implicatiile din el, ca prietenul meu catolic, primii oameni - Adam si Eva - nu ar fi decît niste maimute pe care Dumnezeu le-a ales, din milioanele de maimute existente, pentru a le da suflet uman. De altfel, presa conservatoare italiană a scris cu litere de-o schioapă: "Papa spune că ne-am putea trage din maimută" (Il Giornale) sau, în La Republica: "Papa a făcut pace cu Darwin".
Cercurile fundamentaliste crestine, ca si ortodocsii care păstrează nestirbită învătătura Sfintei Scripturi si traditia Sfintilor Părinti protestează împotriva ereziei papale. Jim Stainbough. de la Institutul pentru Cercetarea Creatiei din Santee, California, scrie: "În termenii stiintei si ai Bibliei, eu nu stiu dacă Papa este pe deplin constient de ceea ce afirmă aici". Apoi adaugă că afirmatia papei face lucrul Institutului, pe care Jim îl conduce, mult mai dificil, pentru că Papa este o persoană respectată si un om integru, ceea ce ar putea determina pe multi catolici să ia spusele Papei drept adevăr evanghelic. Asa s-a întîmplat în Tenessee, unde un paragraf legal, care stabilea că adevărul care trebuie predat în scoli privind crearea lumii este cel din Geneză, a fost abrogat anul acesta, după 70 ani de functionare. Iată cum afirmatia Papei distruge învătătura Biblică despre creatie. Profitînd de dogma infailibilitătii papale, care pune un om pe aceeasi treaptă cu Dumnezeu, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut modificări ale Sfintei Scripturi care, în perioada Sfintilor Părinti si a luptelor pentru păstrarea credintei adevărate, stabilită de sinoadele ecumenice, ar fi dus la anatemizarea ereticului fără nici un fel de crutare. Autoritatea papală, pentru catolici, trece înaintea autoritătii Bibliei si a Sfintei Traditii. Aceasta este cea mai mare "rătăcire a vremurilor noastre". Ea poate fi rătăcirea cea din urmă despre care ne vorbeste Scriptura.
Prima modificare a Scripturii făcută de Papa Ioan Paul al II-lea a fost cea prin care a scos din textul sfînt, sau a modificat, toate versetele care acuzau poporul evreu de uciderea lui Hristos. Poate că cititorii nostri îsi mai amintesc de conflictul dintre profesorul de teologie Marcel Junin din Franta, dat în judecată de către un fel de ligă antidefamatorie evreiască, asociată cu cardinalul catolic Etchegaray, pentru incitare la ură rasială, deoarece a protestat împotriva falsificării textului biblic prin scoaterea sau modificarea versetelor acuzatoare fată de iudei. Spre cinstea ei, Justitia laică l-a achitat pe profesor, în timp ce Biserica catolică i-a dorit condamnarea!
Infailibilitatea papală se manifestă în mai multe feluri. De data aceasta, Papa este mai stiutor al adevărului divin decît însusi Duhul Sfînt. El stie ce a făcut Dumnezeu, la începutul creatiei - cînd, de fapt, nu acea nimic - si cînd a început să lucreze practic, făcînd sufletele pe care le-a pus, fie în maimute, fie în niste oameni care au apărut fără nici un amestec al Tatălui ceresc, ci pe care "evolutia" darwinistă i-a pus la dispozitia Sa. Adevărul adevărat nu este continut în Biblie, ci în teoria lui Darwin si, mai ales, a darwinistilor.
Ultima actiune a Papei, care i-a surprins neplăcut pe exilatii cubanezi din America si, probabil. din alte tări, o constituie cordiala întîlnire dintre el si ultimul dictator comunist din lumea neasiatică, Fidel Castro (întîi la Vatican, apoi chiar în Cuba).
Unii catolici, obisnuiti cu compromisurile politice ale Bisericii lor, în alti termeni decît cei făcuti de Bisericile Ortodoxe sub presiune si teroare, socotesc atitudinea de dragoste a Papei fată de Castro drept un mare act politic, pentru că numai asa putea obtine pontiful dreptul de a vizita Cuba si de a extinde imperiul catolic si în această tară. Se stie că Papa a contribuit mult la prăbusirea comunismului răsăritean, iar cu ocazia vizitei sale în Nicaragua, în 1983, a luat atitudine fătisă împotriva sandinistilor sustinuti de Castro.
Pe de altă parte, cubanezii simt o deznădejde justificată în fata acestui compromis papal. În realitate, credinta nu cunoaste compromisuri si numai acomodarea slujitorilor ei la viata lumii justifică teoretic actiunile de compromis. Unii cubanezi au fost foarte duri; ei îl consideră pe Papă un trădător pentru că "absolvă un criminal". Altii sunt mai putini duri, dar îsi exprimă îndoiala în privinta actiunilor papale.
Din toate acestea reiese tot mai mult caracterul de Papă politic al lui Ioan Paul al II-lea si diminuarea evidentă a caracterului lui de vicar al Sfîntului Petru. Privind cu ochii credintei spre ereziile veacului nostru, care iau putere de dogmă în catolicism datorită autoritătii papale, care apare mai mare decît a Sfintei Scripturi, dau slavă lui Dumnezeu că, fără să am vreun merit, m-a făcut să mă nasc ortodox. În felul acesta, m-a scutit de suferintele renegării acceptate a adevărului credintei si de rătăcirile puterii autoritative a organizatiei unui imperiu ecleziastic în care persoana umană trece înaintea lui Dumnezeu si-a Cărtii Sfinte. Să ne rugăm lui Dumnezeu si Mîntuitorului Iisus Hristos să păstreze în ortodoxie lucrarea necurmată a Sfîntului Duh, care ne fereste de greselile dogmatice. În ciuda atîtor păcate pe care unii ierarhi ortodocsi le-au săvîrsit, doctrina Mîntuitorului a rămas nestirbită în Biserica noastră drept măritoare, neatinsă de modernisme, de aggiornamente, de ajustări politice ale Sfintei Scripturi si de primatul unui om fată de Dumnezeu.
Credem si mărturisim, cu Sfînta Scriptură si cu Sfînta Traditie, cu hotărîrile celor sapte sinoade ecumenice si cu învătătura Sfintilor Părinti, că Dumnezeu a creat lumea din nimic, pe regnuri, la timpuri diferite, si a încununat creatia Sa cu omul, pe care l-a făcut cu o grijă specială, punînd în el toate elementele universului si, prin suflarea gurii Sale, sufletul omenesc, a pus în el chipul si asemănarea lui Dumnezeu, care ne-a dat posibilitatea îndumnezeirii prin harul adus de Iisus Hristos, prin patima, moartea si învierea Lui. Amin!
*) "Rugăciune si lumină mistică", Pr.Gh.Calciu Dumitreasa, Ed.Dacia, 1998.
arhiva-ortodoxa.com
Conform unui articol publicat de Washington Post, Vineri, 25 octombrie 1996, pagina A1 - A14, adunarea anuală a Academiei Pontificale de Stiinte s-a întrunit miercuri, 23 octombrie 1996, la Vatican, spre a pune la curent curia papală cu ultimele descoperiri ale stiintei. Această adunare anuală a Academiei întruneste cei mai mari savanti ai lumii, catolici si necatolici, multi dintre ei laureati ai Premiului Nobel. Tema principală a acestei întruniri a fost originea si evolutia vietii. Cu această ocazie, Papa a transmis un mesaj către membrii întruniti ai Academiei în care afirmă că ultimele cercetări stiintifice dovedesc că problema evolutiei este "mai mult decît o simplă teorie".
Mesajul prin care papa infimă Biblia reprezintă un pas enorm fată de o altă enciclică papală de acum 50 de ani, care afirma că teoria evolutiei este demnă de a fi discutată, dar ea rămîne încă o problemă deschisă. Această grabă a Papei Ioan - Paul al II-lea de a infirma Biblia si învătătura Sfintilor Părinti ridică o serie de întrebări si zguduie profund lumea crestină, catolică si necatolică, punînd sub semnul întrebării crestinismului real al lui Ioan Paul al II-lea. Este adevărat că spre a salva ideea de creatie si pentru a adormi constiinta membrilor Bisericii romano-catolice, profund subminată de materialism si modernism, de scepticism si liberă cugetare, Papa afirmă, în declaratia sa către oamenii de stiintă, că "sufletul uman este creat în chip divin, anume pentru fiecare persoană, si nu este supus unui proces evolutionist. Orice altă învătătură este incompatibilă cu adevărul despre om". Stim că o scrisoare papală nu este integral opera lui; stim că are tot felul de consilieri si că el dă numai autoritatea pontificală unui asemenea mesaj. Afirmatia Papei dovedeste, cel putin, o nepăsare totală privind consecintele acestei afirmatii. Lepădînd orice legătură cu Biblia si cu învătătura cristică, el restrînge rolul lui Dumnezeu în creatie numai la crearea sufletului. Oare ce a făcut Dumnezeu, vreme de milioane de ani, pînă ce materia moartă a evoluat spre prima celulă vie si de aici la om? Si cînd S-a hotărît Dumnezeu să iasă din amortire si să fabrice "în chip divin si pentru fiecare persoană în parte" un suflet? Cînd a apărut omul de Neanderthal sau Pitecantropus erectus? Cînd a apărut primul filosof sau primul politician? Ori poate primul teolog iudeu sau catolic? Acest "somn divin" în timp ce materia se autocrea si evolua, ni se pare una dintre cele mai eretice teorii, chiar dacă neexprimate ca atare, pe care un papă a avut-o vreodată. Ea ne dovedeste, pe de o parte, că Papa are sfătuitori incompetenti, care nu sunt în stare să gîndească la consecintele neclaritătilor pe care le lasă în mesajele papale, sau, pe de altă parte, reaua lor credintă, ca si, eventual, o anumită incapacitate a Papei de a gîndi corect, logic si teologic.
Probabil că, din punct de vedere organizatoric, de mult nu a mai existat un papă atît de destoinic si artizan al unui imperiu eclesiastic ca papa Ioan-Paul al II-lea. Papă intinerant, în ciuda slăbiciunii, el călătoreste mult, încearcă să stimuleze atasamentul catolicilor fată de Biserică si conceptul de sfintenie papală în inima credinciosilor. Simtind necesitatea unitătii catolice, Papa Ioan Paul al II-lea a încercat să înghită toate bisericile greco-catolice, fără menajamente, trimitînd la greco-catolici cît mai multi preoti de rit romanic. Numai cînd s-a izbit de opozitia dîrză a unitătilor, care nu întelegeau ca, după ce umpluseră închisorile comuniste cu martiri, în scopul supravietuirii unei Biserici martire, să se vadă acum înghititi fără să poată protesta, de către Vatican, pierzîndu-si fiinta proprie. În fata acestei opozitii, Papa a rechemat pe toti acesti preoti si i-a "reciclat", dîndu-le dreptul de a sluji în ambele rituri: romanic si oriental. Dar a căutat să introducă în bisericile catolice de rit oriental, cu multă perseverentă, preotia de celibat.
Pînă aici nimic de condamnat, decît un anumit imperialism teologic, dintotdeauna trăsătură esentială pentru catolicism. Suspiciunile noastre încep, pe dovezi foarte precise, din momentul în care Papa actionează dur si apoi cedează, sau se arată de la început subordonat grupurilor necrestine.
Să le luăm la rînd pe cele mai importante: prima este dorinta Papei. exprimată si realizată concret în înfiintarea unei mănăstiri de maici la Auschwitz, de a se ruga pentru toti cei morti acolo. Se stie opozitia dîrză făcută de evrei care, la ora aceea, afirmau că în acest lagăr muriseră patru milioane de conationali ai lor, cifră pe care, fără vreo interventie externă - cine ar fi avut curajul să numească această cifră "mincinoasă", în afară de ei însisi? - a fost schimbată la un milion si patru sute de mii. A fost o polemică în care Papa afirma că acolo au murit polonezi si tigani si alte natiuni care au dreptul la o rugăciune. De la început polemica a fost falsă pentru că o biserică reală nu se roagă numai pentru alte neamuri, ci si pentru evrei. Cert este că Papa a cedat în fata presiunii evreiesti si mănăstirea, atît de necesară pe un pămînt blestemat precum cel de la Auschwitz, a fost desfiintată. Prima slăbiciune a Papei. Biruinta evreilor împotriva poruncilor divine ale crestinismului a crescut si mai mult puterea internatională a evreimii, dînd autoritate poporului evreu de a confisca doliul international, negînd valoarea suferintei crestinilor, sporind si mai mult teama lumii crestine de a-si mai afirma valoarea principiilor sale.
Acum un an, am urmărit la televizor un serviciu religios închinat familiei. Era pe linia întăririi acestei unităti mistice care este familia, pentru că Dumnezeu a creat "dintru început" pe bărbat si pe femeie, pentru a umple pămîntul si a-l stăpîni, ceea ce Papa neagă direct în mesajul său din octombrie. După părerea Papei, trupul omului este consecinta evolutiei oarbe a materiei, iar sufletul a început a fi creat de Dumnezeu, cîndva, la un timp nedefinit.
Toată atmosfera acestei adunări de rugăciune pentru familie era cu adevărat sacră. Aparitia Papei a sporit atmosfera mistică. Dacă atunci Papa ar fi spus: "Iubitilor. să îngenunchem în umilintă si să cerem lui Dumnezeu pace în Bosnia, pace în Orient, biruinta adevărului crestin în această lume atacată de diavol din toate părtile", sunt convins că s-ar fi petrecut o minune. Acolo erau oameni care ardeau pentru Hristos, chiar dacă Papa părea o flacără stinsă. În loc de un astfel de îndemn, în momentele cele mai tainice ale rugăciunii, se auzea cîte un strigăt: "Viva Papa!" si multimea uitînd de Dumnezeu, ovationa loctiitorul Sfîntului Petru, în timp ce Papa, cu gesturile oamenilor politici din Est si Vest, flutura din mîini drept multumire. Mi-au revenit atunci în minte, cu amărăciune, "vizitele de lucru" ale conducătorilor comunisti sau vizitele lor la locul dezastrelor naturale, unde cel mai important lucru nu era nenorocirea oamenilor, ci preaslăvirea tiranilor.
Înconjurat din ce în ce mai mult de rabini si de oameni de stiintă atei, de masoni si alte personaje nefaste, Papa alunecă spre agnosticism si materialism, negînd Biblia fără nici un menajament, reducînd rolul lui Dumnezeu aproape la nimic, în timp ce rolul Papei creste infinit, spre distrugerea credintei.
Cu cîteva luni în urmă la Vatican, a avut loc un serviciu special pentru cei morti în holocaust. Rugăciunea papală s-a limitat aproape exclusiv la holocaustul german. Erau acolo prezenti reprezentantii evreimii, rabini, victime ale holocaustului. Acestia se vedeau. Nevăzute si ignorate de Papa si de cardinali, ca si de preotii care slujeau, erau milioanele, zecile de milioane de victime ale comunismului international, cei mai multi crestini ortodocsi, dar si necrestini, budisti si chiar musulmani, cărora Papa le nega dreptul la rugăciune si la pomenire. Era un Papă care provenea din lumea comunistă, din Polonia, si care la alegerea lui, trezise sperante si entuziasm în toti crestinii...
La alegerea Papei Ioan Paul al II-lea eram în închisoarea Aiud. Printre detinutii de drept comun care treceau pe sub fereastra celulei mele de izolare, am aflat că a fost ales un papă polonez. Citisem despre Cardinalul Wisinski care în jurnalul său, desi suferise atît, nu reusea să se dezbare defel de ideile socialiste. Alegerea Papei mi-a dat o nădejde si un curaj nou, pentru care îi sunt recunoscător si acum, cu toate deceptiile ulterioare pentru lumea crestină, care nu este numai cea catolică. Atunci am cerut administratiei închisorii dreptul de a scrie o scrisoare Papei. O concepusem în gînd, cît mai scurtă si mai concentrată, ca să încapă într-o carte postală. O dată la sase luni aveam dreptul să scriu o scrisoare acasă. M-am hotărît să renunt la scrisoarea pentru familie, spre a-i scrie Papei. Bineînteles, administratia închisorii m-a privit ca pe un nebun. Eu am insistat si am declarat greva foamei pînă la primirea dreptului de a scrie. După zece zile, colonelul Vasile Gheorghe, comandantul Securitătii, în a cărui grijă supremă eram, a venit si mi-a dat cartea postală. amenintîndu-mă că nu voi primi scrisoarea pentru familie. I-am răspuns că stiam acest lucru de la început si că am actionat în cunostintă de cauză. Eram sigur că scrisoarea nu va părăsi birourile Securitătii, dar vroiam să se stie că cineva din închisoare, un preot ortodox, a încercat cu orice risc, să trimită o scrisoare unui papă din tările comuniste, ca o confirmare a sperantelor noastre. Scrisoarea nu a plecat. După eliberarea mea, în timpul domiciliului obligatoriu, printr-o persoană de încredere, am expediat scrisoarea la "Europa Liberă", cu rugămintea de a o transmite Papei. "Europa Liberă" spre cinstea celor de acolo, a transmis scrisoarea papei si a dat-o si pe post. Scrisoarea a apărut în multe publicatii crestine si ziare din Vest. O redau mai jos, spre a dovedi cîte sperante mi-am pus în Papa Ioan Paul al II-lea, si nu numai eu, ci mai toată crestinătatea.
"Sanctitate, inimile noastre au fost inundate de un val de bucurie divină. Harul Duhului Sfînt s-a pogorît peste conclavul cardinalilor. Alegerea Sanctitătii voastre ca Papă, în această epocă crucială pe care o trăim, este o dovadă că Dumnezeu iubeste lumea: o dovadă în plus că Dumnezeu v-a ales pentru noi toti.
«Atunci am auzit glasul Domnului întrebînd: Pe cine să trimit? Cine va merge pentru mine? (Isaia 6,8)»
Este o cinste pentru poporul polon faptul că a dăruit lumii mugurul nădejdii noastre de astăzi. Sanctitate, nu uitati Biserica Orientală în suferintă! Fiind chemat de Dumnezeu la cea mai eminentă dintre sarcini, purtînd în inimă durerea poporului căruia îi apartineti, aduceti-vă aminte si de Bisericile surori din celelalte tări, căci noi toti căutăm pe Hristos si mîntuirea prin El.
Noi suntem proscrisi, asupriti si aruncati la marginea societătii, dar predicăm pe Hristos cu vreme si fără vreme, după cuvîntul Apostolului. Noi nu suntem «biserica oficială», nici nu primim vizitele «frătesti» ale delegatiilor ecumenice. Acesti «frati» nu se apleacă asupra rănilor noastre. Ei nu ascultă decît ponegririle puse în circulatie împotriva noastră. Dar noi stăruim în gîndul cel bun, păstrînd credinta în biruinta dragostei lui Hristos si a dreptătii divine si vedem în alegerea Sanctitătii Voastre zorii binecuvîntati ai acestei biruinte.
Vă scriu, Sanctitate, în romaneste, limba poporului meu, ale cărui suferinte se aseamănă celor îndurate de poporul polonez de-a lungul istoriei. E limba în care s-a plămădit cultura noastră natională si crestină, astăzi amenintată si stricată, limba în care am păcătuit si ne-am pocăit, limba în care, de veacuri, ne rugăm si slujim Liturghia crestină. Să răsune ea astăzi pe pămîntul Romei, pentru a aduce cu ea amărăciunea si lacrimile noastre.
Binecuvîntati, Sanctitate, pacea lumii, Bisericile surori si neamul romanesc.
Preot al Bisericii Romane Ortodoxe aflate în suferintă.
Gheorghe Calciu - Aiud"
De aceea simt o mare durere că acest Papă, în care ne-am pus atîtea nădejdi si care ne confirma nădejdile, acum se dovedeste contradictoriu în gîndirea lui teologică si chiar apostat fată de Sfînta Scriptură.
Mesajul Papei este scris în limba franceză si, referindu-se la enciclica Papei Pius al XII-lea din anul 1950 - Humani Generis - care afirma cu un oarecare dubiu că ipoteza evolutionistă este o foarte serioasă ipoteză, Papa Ioan-Paul al II-lea scrie:
"Astăzi, mi mult decît acum jumătate de secol, noile cunostinte ne determină să cunoastem în teoria evolutiei mai mult decît o ipoteză... Consecintele, nu rationale sau induse, ale rezultatelor muncii stiintifice, făcute separat de unii si de altii, constituie în ele însele un însemnat argument în favoarea acestei teorii."
Desigur, mesajul Papei a stîrnit comentarii contradictorii în presa internatională si în grupurile de credintă catolice si necatolice. David Beyers, Directorul executiv, al Comitetului de Stiintă si Valori Umane pentru Conferinta natională a Episcopilor Catolici, scrie la rîndul lui:
"Aici este un mare pas: Biserica a trecut de a zice că esti liber să accepti evolutia sau orice formă de creationism, la a zice că acum noi vom accepta evolutia care, oricum, este de facto. Cine mai pune la îndoială evolutionismul în Biserica romano-catolică? Eu cred că nimeni."
Iată dar cît de subminată este credinta catolicilor în Sfînta Scriptură, prin acceptarea infailibilitătii papale. Discutînd cu un catolic problema mesajului antibiblic al Papei, spre surprinderea mea, mi-a spus că el este de acord cu Papa si crede că este foarte posibil ca Dumnezeu să fi luat o pereche de maimute cărora să le fi suflat în fată, dîndu-le sufletul viu despre care papa afirma că ar fi singurul lucru pe care Dumnezeu l-a făcut si îl mai face încă, pînă cînd papalitatea îsi va schimba pozitia si în această problemă. Asadar, mergînd pe rationamentul papal, pentru cineva care trage toate implicatiile din el, ca prietenul meu catolic, primii oameni - Adam si Eva - nu ar fi decît niste maimute pe care Dumnezeu le-a ales, din milioanele de maimute existente, pentru a le da suflet uman. De altfel, presa conservatoare italiană a scris cu litere de-o schioapă: "Papa spune că ne-am putea trage din maimută" (Il Giornale) sau, în La Republica: "Papa a făcut pace cu Darwin".
Cercurile fundamentaliste crestine, ca si ortodocsii care păstrează nestirbită învătătura Sfintei Scripturi si traditia Sfintilor Părinti protestează împotriva ereziei papale. Jim Stainbough. de la Institutul pentru Cercetarea Creatiei din Santee, California, scrie: "În termenii stiintei si ai Bibliei, eu nu stiu dacă Papa este pe deplin constient de ceea ce afirmă aici". Apoi adaugă că afirmatia papei face lucrul Institutului, pe care Jim îl conduce, mult mai dificil, pentru că Papa este o persoană respectată si un om integru, ceea ce ar putea determina pe multi catolici să ia spusele Papei drept adevăr evanghelic. Asa s-a întîmplat în Tenessee, unde un paragraf legal, care stabilea că adevărul care trebuie predat în scoli privind crearea lumii este cel din Geneză, a fost abrogat anul acesta, după 70 ani de functionare. Iată cum afirmatia Papei distruge învătătura Biblică despre creatie. Profitînd de dogma infailibilitătii papale, care pune un om pe aceeasi treaptă cu Dumnezeu, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut modificări ale Sfintei Scripturi care, în perioada Sfintilor Părinti si a luptelor pentru păstrarea credintei adevărate, stabilită de sinoadele ecumenice, ar fi dus la anatemizarea ereticului fără nici un fel de crutare. Autoritatea papală, pentru catolici, trece înaintea autoritătii Bibliei si a Sfintei Traditii. Aceasta este cea mai mare "rătăcire a vremurilor noastre". Ea poate fi rătăcirea cea din urmă despre care ne vorbeste Scriptura.
Prima modificare a Scripturii făcută de Papa Ioan Paul al II-lea a fost cea prin care a scos din textul sfînt, sau a modificat, toate versetele care acuzau poporul evreu de uciderea lui Hristos. Poate că cititorii nostri îsi mai amintesc de conflictul dintre profesorul de teologie Marcel Junin din Franta, dat în judecată de către un fel de ligă antidefamatorie evreiască, asociată cu cardinalul catolic Etchegaray, pentru incitare la ură rasială, deoarece a protestat împotriva falsificării textului biblic prin scoaterea sau modificarea versetelor acuzatoare fată de iudei. Spre cinstea ei, Justitia laică l-a achitat pe profesor, în timp ce Biserica catolică i-a dorit condamnarea!
Infailibilitatea papală se manifestă în mai multe feluri. De data aceasta, Papa este mai stiutor al adevărului divin decît însusi Duhul Sfînt. El stie ce a făcut Dumnezeu, la începutul creatiei - cînd, de fapt, nu acea nimic - si cînd a început să lucreze practic, făcînd sufletele pe care le-a pus, fie în maimute, fie în niste oameni care au apărut fără nici un amestec al Tatălui ceresc, ci pe care "evolutia" darwinistă i-a pus la dispozitia Sa. Adevărul adevărat nu este continut în Biblie, ci în teoria lui Darwin si, mai ales, a darwinistilor.
Ultima actiune a Papei, care i-a surprins neplăcut pe exilatii cubanezi din America si, probabil. din alte tări, o constituie cordiala întîlnire dintre el si ultimul dictator comunist din lumea neasiatică, Fidel Castro (întîi la Vatican, apoi chiar în Cuba).
Unii catolici, obisnuiti cu compromisurile politice ale Bisericii lor, în alti termeni decît cei făcuti de Bisericile Ortodoxe sub presiune si teroare, socotesc atitudinea de dragoste a Papei fată de Castro drept un mare act politic, pentru că numai asa putea obtine pontiful dreptul de a vizita Cuba si de a extinde imperiul catolic si în această tară. Se stie că Papa a contribuit mult la prăbusirea comunismului răsăritean, iar cu ocazia vizitei sale în Nicaragua, în 1983, a luat atitudine fătisă împotriva sandinistilor sustinuti de Castro.
Pe de altă parte, cubanezii simt o deznădejde justificată în fata acestui compromis papal. În realitate, credinta nu cunoaste compromisuri si numai acomodarea slujitorilor ei la viata lumii justifică teoretic actiunile de compromis. Unii cubanezi au fost foarte duri; ei îl consideră pe Papă un trădător pentru că "absolvă un criminal". Altii sunt mai putini duri, dar îsi exprimă îndoiala în privinta actiunilor papale.
Din toate acestea reiese tot mai mult caracterul de Papă politic al lui Ioan Paul al II-lea si diminuarea evidentă a caracterului lui de vicar al Sfîntului Petru. Privind cu ochii credintei spre ereziile veacului nostru, care iau putere de dogmă în catolicism datorită autoritătii papale, care apare mai mare decît a Sfintei Scripturi, dau slavă lui Dumnezeu că, fără să am vreun merit, m-a făcut să mă nasc ortodox. În felul acesta, m-a scutit de suferintele renegării acceptate a adevărului credintei si de rătăcirile puterii autoritative a organizatiei unui imperiu ecleziastic în care persoana umană trece înaintea lui Dumnezeu si-a Cărtii Sfinte. Să ne rugăm lui Dumnezeu si Mîntuitorului Iisus Hristos să păstreze în ortodoxie lucrarea necurmată a Sfîntului Duh, care ne fereste de greselile dogmatice. În ciuda atîtor păcate pe care unii ierarhi ortodocsi le-au săvîrsit, doctrina Mîntuitorului a rămas nestirbită în Biserica noastră drept măritoare, neatinsă de modernisme, de aggiornamente, de ajustări politice ale Sfintei Scripturi si de primatul unui om fată de Dumnezeu.
Credem si mărturisim, cu Sfînta Scriptură si cu Sfînta Traditie, cu hotărîrile celor sapte sinoade ecumenice si cu învătătura Sfintilor Părinti, că Dumnezeu a creat lumea din nimic, pe regnuri, la timpuri diferite, si a încununat creatia Sa cu omul, pe care l-a făcut cu o grijă specială, punînd în el toate elementele universului si, prin suflarea gurii Sale, sufletul omenesc, a pus în el chipul si asemănarea lui Dumnezeu, care ne-a dat posibilitatea îndumnezeirii prin harul adus de Iisus Hristos, prin patima, moartea si învierea Lui. Amin!
*) "Rugăciune si lumină mistică", Pr.Gh.Calciu Dumitreasa, Ed.Dacia, 1998.
arhiva-ortodoxa.com